Directorul LPS, Ionel Păcurariu, a făcut prezentarea celor două clase şi a punctat faptul că promovabilitatea a fost de 100%, după care a mulţumit tuturor celor prezenţi şi a urat succes elevilor la examene şi în activitatea pe care o vor desfăşura de acum înainte la cursurile liceale. Cele două clase de la LPS au fost cea de profil mozaic, diriginte Eniko Tarţa, şi cea de profil fotbal, diriginte Mihai Sabău.
Directorul adjunct Corina Chindriş şi cei doi diriginţi au înmânat apoi premiile pentru cei mai buni elevi. Din clasa a VIII-a A premiul I i-a revenit elevei Sandra Pop, în vreme ce în clasa a VIII-a B premiul I i-a fost acordat lui Raul Cherecheş. Au mai fost acordate apoi premii pentru rezultate deosebite în activitatea sportivă, pentru Sandra Pop – campioană la spadă, respectiv pentru Carlo Erdei şi Alexandru Nicoară – componenţi ai echipei naţionale de fotbal U-15. De asemenea s-au acordat premii speciale pentru rezultate deosebite la Concursul Naţional de Limba Română, dar şi pentru activitatea depusă în cadrul Proiectului Comenius, la care LPS a fost gazdă în această vară pentru elevi din alte şase ţări participante la acest program european, respectiv Polonia, Grecia, Lituania, Portugalia, Cehia şi Turcia.










