Luni, 18 Iulie 2011

Zi grea pentru Mani Gyenes

Evalueaza
(0 voturi)
Spre deosebire de anul trecut când ploile torențiale au făcut ca mai puțin de 10 rideri să ajungă la finiș, prima zi de la această ediție a fost una pe placul concurenților, dar și a publicului. Graham Jarvis, câștigătorul Prologului a fost primul rider pe traseu și a reușit să se impună fără prea mari probleme, diferența dintre el și Xavier Galindo, ocupantul locului doi, fiind de peste 20 de minute.

Traseul de ieri a fost și pe placul românilor atât în rândul experților cât și în cel al riderilor de la hobby existând români în top trei.
Clasa Pro a avut de parcurs în prima zi 136 de km, pe traseu fiind incluse și coborâri extrem de lungi și dificile. Homers downhill a fost atât de dificilă încât aproape toți riderii de la clasa Pro (ei au cel mai greu traseu) au fost nevoiți să accepte ajutor pentru a putea ajunge jos. Graham Jarvis a ajuns primul în acest punct și deși a fost întrebat dacă dorește asistență, britanicul a spus că nu și a început coborârea nerealizând ca a ajuns la Homers donwhill. Deși a fost pe un drum forestier îngust și aparent fără probleme, pe trasă era o ruptură de mal de circa un metru și jumătate. ”Am început coborârea însă doar când m-am trezit în aer am realizat că am ajuns la Homers downhill” spune Graham Jarvis. Pilotul Husaberg a sărit peste acea ruptură de mal și a reușit să nu cadă. Nu același noroc l-a avut Chris Birch, care a căzut și a pierdut timp, clasându-se în final pe locul patru. Câștigătorul de anul trecut a fost devansat și de alți doi din favoriții la victorie în 2011. Este vorba despre Xavi Galindo și Andreas Lettennichler. Deși a ajuns al doilea ieri, Galindo este deja cu peste 20 de minute în spatele lui Graham Jarvis la general. ”Mi-a plăcut traseul de azi singurul loc în care a fost mai dificil a fost trecerea prin râu de la început. Am pierdut mult timp pentru că am avut și ceva probleme cu motocicleta, însă cel mai greu mi-a fost pe urcări când găseam rideri de la Expert și Hobby. Timpul este foarte important pentru noi și azi piloți de la celelalte categorii, când se intersectau traseele, m-au făcut să pierd minute bune. Este totuși doar prima zi în munți” – Xavier Galindo.
Mani Gyenes, satmareanul care a câștigat în ianuarie Dakar-ul la clasa Maraton și se află în acest moment pe locul doi în clasamentul general al Campionatului Mondial de Rally-Raid, a avut o zi dificilă. ”Mi-am pierdut încă de la începutul zilei pompa de la camel bag și am mers toată ziua fără apă. Singurul loc mai dificil de pe traseu, unde am pierdut timp, a fost în râu. Am stat foarte mult pe unele urcări care erau blocate de rideri de la Expert și Hobby. Mă bucur că am ajuns la finișul din Gușterița pentru că anul trecut din pricina condițiilor meteo am fost scoși de pe traseu mai devreme. Am trecut peste prima zi, rămâne de văzut ce ne-a pregătit Martin și echipa lui în celelalte trei zile de off-road.” – Emanuel Gyenes

Sătmăreanul Krisz-tian Nagy rămâne
pe doi la clasa Hobby

Prima zi a fost pe placul multora din riderii români înscriși în Red Bull Romaniacs. La clasa Expert Single avem spre exemplu podium integral românesc. Paul Frățilă a terminat primul cei 124 de km și a fost urmat de Tudorel Cristea și Ioan Tara. Velox Racing echipă formată din Lucian Neaga și Daniel Conopan este lideră la Expert Team și au șanse să păstreze trofeul de la această categorie în România. Din 2006 încoace nu a mai câștigat o echipă din țara Red Bull Romaniacs-ul cel mai dificil raliu hard enduro din lume.
La Hobby Single, Victor Dobrotă este lider după prima zi, în timp ce la Hobby Team pe locul doi se află Tip Til Team, echipa formată din Dani Oțil și Krisztian Nagy.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro