Ultima actualizare septembrie 24th, 2023 5:00 PM
Oct 09, 2014 admin Internationale, Stiri Comentariile sunt închise pentru Washingtonul ar putea livra arme Kievului
SUA pun la punct un program de ajutor pentru guvernul ucrainean care ar putea cuprinde și livrarea de arme, a declarat miercuri seara la Washington ministrul adjunct american al apărării Derek Chollet.
“Președintele ucrainean Petro Poroșenko ne-a cerut să furnizăm Ucrainei ajutor letal (…). Deocamdată, nu am luat o decizie în acest sens, dar suntem interesați în elaborarea unui program care ar putea include pe viitor astfel de livrări”, a precizat Chollet, într-o intervenție la Institutul internațional pentru studii strategice (IISS), potrivit RIA Novosti.
Președintele Poroșenko a cerut Congresului american, cu ocazia vizitei sale din septembrie în SUA, să ajute Ucraina cu arme. ‘Militarii ucraineni au nevoie de mai multe echipamente militare. Letale și neletale. Ei au nevoie urgentă de acestea’, afirma cu acea ocazie liderul de la Kiev.
Agenția de presă rusă amintește că subsecretarul de stat american Victoria Nuland s-a aflat la începutul acestei săptămâni la Kiev pentru a evoca asistența din partea Washingtonului pentru Ucraina. Președintele Petro Poroșenko a mulțumit cu acest prilej Statelor Unite ‘pentru sprijinul puternic acordat Ucrainei în drumul său spre libertate și democrație’.
happy wheelsIun 05, 2016 Comentariile sunt închise pentru Surse/ Diferenta mica intre principalii candidati la Primarie!
Iun 05, 2016 Comentariile sunt închise pentru SATU MARE VOTEAZĂ! Vezi care e prezenţa la urne în judeţ!
Iun 05, 2016 Comentariile sunt închise pentru SATU MARE VOTEAZĂ! Vezi care e prezenţa la urne în judeţ!
Mai 25, 2014 Comentariile sunt închise pentru SATU MARE – Alegeri europarlamentare şi parţiale pentru Colegiul 2
Sep 22, 2023 0
Sep 17, 2023 Comentariile sunt închise pentru Viata la tara 17.09.2023
Sep 16, 2023 Comentariile sunt închise pentru Oameni si fapte 16.09.2023
Sep 15, 2023 Comentariile sunt închise pentru Incursiune in cotidian 15.09.2023
Iul 17, 2020 Comentariile sunt închise pentru DJ 193 A va fi refăcut pe toată lungimea
Iul 15, 2020 Comentariile sunt închise pentru Căutat de autoritățile române, oprit la intrarea în țară
Iul 15, 2020 Comentariile sunt închise pentru Satu Mare mai are doar un singur INFECTAT cu Coronavirus
Iun 10, 2020 Comentariile sunt închise pentru RESPONSABILITATE. Investiție de un milion de lei, FINALIZATĂ într-o comună sătmăreană
Iun 05, 2016 Comentariile sunt închise pentru Surse/ Diferenta mica intre principalii candidati la Primarie!
Iun 05, 2016 Comentariile sunt închise pentru SATU MARE VOTEAZĂ! Vezi care e prezenţa la urne în judeţ!
Iun 05, 2016 Comentariile sunt închise pentru SATU MARE VOTEAZĂ! Vezi care e prezenţa la urne în judeţ!
Mai 25, 2014 Comentariile sunt închise pentru SATU MARE – Alegeri europarlamentare şi parţiale pentru Colegiul 2
Aug 18, 2020 Comentariile sunt închise pentru Muzică și voie bună
Dănțăușii din Cuța, în direct la NORD VEST TV În...Mai 28, 2020 Comentariile sunt închise pentru Viața la țară
S.O.S. zootehnia sătmăreană ! Toader...Mai 28, 2020 Comentariile sunt închise pentru Incursiune în cotidian
De ziua Eroilor Col.(r) VOICU ȘICHET –...