Pelucher Iosif, un bărbat în vârstă de 64 de ani, a fost spulberat de un autotren încărcat cu aragaze. Șoferul și pasagerul din cabina camionului, Ionel Sabău și Adrian Borhidan, în vârstă de 24, respectiv 31 de ani, au murit striviți între fiarele contorsionate ale cabinei, după ce autotrenul s-a răsturnat în șanț.
Publicat in Locale
Campania naţională “Plantăm fapte bune“ a debutat ieri şi la Satu Mare.
Publicat in Locale
Un tragic eveniment rutier a avut loc, în cursul după amiezii de ieri, pe raza oraşului Ardud, care s-a soldat cu decesul unei fetiţe în vârstă de 6 ani.
Publicat in Locale
Cu ocazia zilei de 15 ianuarie, ziua de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu, la Ardud au fost organizate ieri o serie de manifestări.
Publicat in Locale
Poliţiştii din Ardud au finalizat administrarea de probe concludente în cazul săvârşirii de către Daniel H., în vârstă de 26 de ani, a infracţiunilor de violare de domiciliu, lovire şi port ilegal de armă albă, dispunând, în cursul zilei de miercuri, reţinerea suspectului pe o durată de 24 de ore.
Publicat in Locale
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Satu Mare organizează încă din luna martie, la sediile primăriilor urbane de pe raza judeţului Satu Mare, întâlniri publice pe probleme de mediu cu cetăţenii.
Publicat in Locale
Ajuns la cea de a cincea ediţie, concursul de vinuri nobile de la Ardud, care s-a desfăşurat sâmbătă la Casa de cultură “Mircea Augustin” din localitate, s-a dovedit a fi o reuşită deplină.
Publicat in Locale
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro