Duminică, 13 Mai 2012
Grecia, la un pas de ieşirea din zona euro
Partidele politice din Grecia au ratat o nouă ocazie de a forma o coaliţie de guvernământ. Prin urmare, organizarea unor noi alegeri parlamentare pare a fi inevitabilă, criza politică realimentând temerile unei posibile ieşiri a Greciei din zona euro, scrie The Wall Street Journal.
Publicat in
Externe
Duminică, 29 Aprilie 2012
Criza a redus 9.000 de locuri de muncă la Satu Mare
Cei trei ani de criză (1 ianuarie 2009 – 1 ianuarie 2012) au avut efecte dezastruoase asupra forţei de muncă din ţara noastră.
Publicat in
Locale
Joi, 12 Aprilie 2012
Criză de personal la Centrul Regional Satu Mare al APDRP
Centrul Regional (CR) pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 6 Satu Mare are cele mai multe proiecte depuse pentru finanţare, cele mai mari sume în plată către beneficiari, dintre cele opt centre regionale existente la nivel naţional, dar şi cei mai puţini angajaţi.
Publicat in
Locale
Joi, 05 Aprilie 2012
CRIZĂ DE MIEI
Fiind prima zi în care era permisă sacrificarea mieilor, azi, la punctul de sacrificare din Piaţa de vechituri nu a fost adus niciun miel spre vânzare, cu toate că până la Paştele catolic au mai rămas doar două zile.
Publicat in
Locale
Marţi, 03 Aprilie 2012
Criză de sânge în Sătmar
Cu toate că în ultimii ani atât numărul donatorilor cât şi cantitatea de sânge colectată au crescut, Centrul de Transfuzii Sanguine face cu greu faţă cererilor de sânge făcute de spitale, mai ales în ceea ce priveşte grupele sanguine cu rH-ul negativ.
Publicat in
Locale
Marţi, 27 Martie 2012
CRIZĂ de pământ pentru centura Careiului
Consorţiul Grupo Empresarial Magenta S.A. – Assignia Infraestructuras S.A. şi Transmir SRL, care a câştigat lucrările de construcţie a şoselei de ocolire a Careiului, se confruntă cu o problemă foarte gravă încă înainte de începerea efectivă a lucrărilor.
Publicat in
Locale
Vineri, 16 Martie 2012
Republica Moldova are preşedinte după o criză politică de aproape trei ani
Parlamentul de la Chişinău l-a votat vineri pe magistratul Nicolae Timofti în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, informează PRO TV Chişinău.
Publicat in
Externe
Miercuri, 29 Februarie 2012
Numărul şomerilor a crescut cu peste 50% în perioada crizei
Numărul sătmărenilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă a crescut cu peste 50% de la debutul crizei economice, respectiv în ultimii trei ani.
Publicat in
Locale
Vineri, 10 Februarie 2012
MAI îşi face metodologie pentru crize mediatice
Comunicatele Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) vor fi elaborate jurnalistic, structurând informaţia după modelul “piramidei inversate”, vor purta “titluri care să suscite interesul destinatarului”, iar instituţia va avea o metodologie de gestionare a “crizelor mediatice”, potrivit MAI.
Publicat in
Social
Vineri, 03 Februarie 2012
Un nou an de criză la Primăria Satu Mare
După ce a fost amânat în mod repetat, proiectul de hotărâre privind închirierea fostului cinematograf Popular a fost aprobat de consilierii locali în şedinţa de ieri.
Publicat in
Locale
Online
Avem 47 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










