Joi, 12 Aprilie 2012
PSD a oferit ajutoare de Paşte pentru zeci de familii nevoiaşe
La iniţiativa preşedintelui Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, senatorul Valer Marian, Organizaţia Municipală Satu Mare a PSD, în colaborare cu Organizaţia Municipală de Femei a PSD şi organizaţia de tineret, a adus bucurie în sufletul a zeci de sătmăreni nevoiaşi, oferindu-le acestora pachete cu alimente tradiţionale de Paşti.
Publicat in
Locale
Duminică, 18 Martie 2012
Sulfina Barbu: Pe 11 iunie va începe numărătoarea inversă a trădării între PSD şi PNL
Preşedintele Organizaţiei de femei a PDL, Sulfina Barbu, a declarat, sâmbătă, că pe 11 iunie, prima zi după alegerile locale, va începe numărătoarea inversă a trădării între PSD şi PNL, USL fiind o alianţă care a stat de la bun început "sub semnul fricii de trădare".
Publicat in
Politica
Joi, 15 Martie 2012
Un senator PSD urează “La mulţi ani! ” UNPR, de 15 martie – “simbolul mondial al trădării”
Senatorul PSD Georgică Severin, fost parlamentar PDL, a urat, joi, într-o conferinţă de presă, “La mulţi ani” UNPR, cu ocazia zilei de 15 martie, despre care a spus că a devenit recunoscută ca simbol mondial al trădării, odată cu asasinarea lui Cezar de către Brutus, în urmă cu 2056 de ani.
Publicat in
Politica
Duminică, 11 Martie 2012
Social-democratele din Oaş au petrecut de Ziua Femeii. Aurelia Fedorca şi-a anunţat CANDIDATURA la Primăria Negreştiului
Organizaţia de femei a PSD Negreşti Oaş a organizat sâmbătă, la restaurantul Parc din localitate, o petrecere dedicată Zilei Internaţionale a Femeii, la care au participat circa 140 de femei social-democrate din zona Oaşului.
Publicat in
Locale
Joi, 08 Martie 2012
Social-democraţi sătmăreni şi-au cinstit cum se cuvine femeile
Conducerea Organizaţiei Judeţene Satu Mare a Partidului Social Democrat le-a sărbătorit azi, la sediul partidului, pe toate femeile şi simpatizantele social-democrate.
Publicat in
Locale
Joi, 01 Martie 2012
Social-democraţii sătmăreni au bătut RECORDUL la împărţit de MĂRŢIŞOARE
Social-democraţii sătmăreni au ieşit azi dimineaţă în centrul municipiului Satu Mare pentru a împărţi mărţişoare fetelor şi femeilor sătmărene cu ocazia zilei de 1 Martie.
Publicat in
Locale
Duminică, 12 Februarie 2012
PSD Satu Mare face apel pentru ajutorarea sinistraţilor
Organizaţia Judeţeană Satu Mare a PSD apelează la membri şi simpatizanţii Partidului Social Democrat, precum şi la ceilalţi cetăţeni din judeţul Satu Mare, să doneze ajutoare pentru persoanele sinistrate din zonele afectate de căderile masive de zăpadă din ultimele zile.
Publicat in
Locale
Luni, 23 Ianuarie 2012
PSD organizează un spectacol de Ziua Unirii
Organizaţia Judeţeană Satu Mare a Partidului Social-Democrat organizează astăzi, de la ora 14.00, un spectacol de Ziua Unirii, în Parcul Vasile Lucaciu (lângă Statuia Lupoaicei, vizavi de Muzeul Judeţean) din municipiul Satu Mare.
Publicat in
Locale
Joi, 19 Ianuarie 2012
PSD Satu Mare întrerupe orice colaborare cu filiala judeţeană a Societăţii Cultural –Patriotice Avram Iancu
În urma unor grave şi repetate injurii şi calomnii proferate la adresa Partidului Social- Democrat şi a mai multor lideri judeţeni ai acestui partid de către preşedintele Mircea Dobra, în compania de obicei bahică a unor lucrători de poliţie sau din serviciile secrete, Organizaţia Judeţeană Satu Mare a PSD întrerupe orice colaborare cu Filiala Satu Mare a Societăţii Cultural –Patriotice Avram Iancu, se arată într-un comunicat de presă semnat de preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, senatorul Valer Marian.
Publicat in
Locale
Miercuri, 18 Ianuarie 2012
Victor Ponta: Am reţineri faţă de miting, dar acesta va fi organizat, iar PSD va participa
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că are “nişte reţineri” faţă de organizarea unui miting şi a unui marş de protest de către USL în Capitală, el precizând, însă, că PSD va participa la manifestaţie.
Publicat in
Politica
Online
Avem 48 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










