Ultima actualizare octombrie 27th, 2024 1:00 PM
Iun 11, 2014 admin Timp liber Comentariile sunt închise pentru 7 practici ciudate ale strămoşilor noştri
Avem impresia falsă că perversitatea este un concept relativ nou, care s-a dezvoltat fără limite în modernitatea prezentă, însă dacă aşezăm în ordine câteva întâmplări din trecut, vom realiza că, de fapt, “a fi perverşi” este o trăsătură de când lumea, că strămoşii noştri erau poate mai perverşi decât suntem declaraţi noi.
Cele 10 exemple care te-ar putea mira:
1. Când au dezgropat oraşul Pompei de sub cenuşa Vezuviului, au fost găsite o mulţime de penisuri, persoane implicate în tot felul de relaţii sexuale (chiar şi cu animale). Întregul oraş părea o petrecere cu scopul de a obţine, prin diferite moduri, o erecţie…
2. Victorienii au părut mereu personalităţi dure, de fier şi la suprafaţă chiar aşa era: o civilizaţie certă, o conduită impecabilă, bune maniere şi cultură. Însă, după ce dădeai la o parte acest praf, descopereai prostituţie pe la toate colţurile, orgii sexuale, homosexualitate, boli cu transmitere sexuală printre clasele cu bani, robie folosită pentru plăceri sexuale, violuri, incest…
În spatele uşilor, toată lumea avea obiceiuri sumbre, chiar şi regina Victoria a fost acuzat de unele dintre aceste practici, ce-i drept încă nedemonstrat.
happy wheelsIun 05, 2016 Comentariile sunt închise pentru Surse/ Diferenta mica intre principalii candidati la Primarie!
Iun 05, 2016 Comentariile sunt închise pentru SATU MARE VOTEAZĂ! Vezi care e prezenţa la urne în judeţ!
Iun 05, 2016 Comentariile sunt închise pentru SATU MARE VOTEAZĂ! Vezi care e prezenţa la urne în judeţ!
Mai 25, 2014 Comentariile sunt închise pentru SATU MARE – Alegeri europarlamentare şi parţiale pentru Colegiul 2
Oct 27, 2024 Comentariile sunt închise pentru Viata la tara 27.10.2024
Oct 26, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oameni si fapte 26.10.2024
Oct 25, 2024 Comentariile sunt închise pentru Incursiune in cotidian 25.10.2024
Oct 20, 2024 Comentariile sunt închise pentru Glasul Bisericii 20.10.2024
Ian 24, 2017 Comentariile sunt închise pentru 6 moduri in care stresul iti poate afecta viata sexuala
Mai 20, 2016 Comentariile sunt închise pentru Lucruri de care femeile sunt obsedate
Aug 26, 2015 Comentariile sunt închise pentru Ce fac femeile inainte de SEX , dar NU recunosc niciodata !
Apr 29, 2015 Comentariile sunt închise pentru Vara cu volum si culoare
Iun 05, 2016 Comentariile sunt închise pentru Surse/ Diferenta mica intre principalii candidati la Primarie!
Iun 05, 2016 Comentariile sunt închise pentru SATU MARE VOTEAZĂ! Vezi care e prezenţa la urne în judeţ!
Iun 05, 2016 Comentariile sunt închise pentru SATU MARE VOTEAZĂ! Vezi care e prezenţa la urne în judeţ!
Mai 25, 2014 Comentariile sunt închise pentru SATU MARE – Alegeri europarlamentare şi parţiale pentru Colegiul 2
Aug 18, 2020 Comentariile sunt închise pentru Muzică și voie bună
Dănțăușii din Cuța, în direct la NORD VEST TV În...Mai 28, 2020 Comentariile sunt închise pentru Viața la țară
S.O.S. zootehnia sătmăreană ! Toader...Mai 28, 2020 Comentariile sunt închise pentru Incursiune în cotidian
De ziua Eroilor Col.(r) VOICU ȘICHET –...