Cinci ani fără Tudor Barbul

 Cinci ani fără Tudor Barbul
|

 In memoriam

 Cinci ani fără Tudor Barbul

Au trecut cinci ani de când, în dimineața zilei de 19 martie 2021, Tudor Barbul s-a stins din viață, la doar 59 de ani. Unul dintre cei mai inimoși oameni de sport pe care i-a dat județul Satu Mare.

De atunci, parcă s-a așternut o liniște apăsătoare. Luptele sătmărene îi simt și astăzi lipsa. La fel și fotbalul județean. La fel și comunitățile din Mădăras și Ardud. La fel și cei care au avut privilegiul să-l cunoască.

Pentru prieteni era simplu: „PAISAN”.-Țărane...

Și-a dedicat întreaga viață sportului, în special luptelor, iar ca antrenor a format generații întregi de sportivi – campioni, dar mai ales oameni. Sportivi care au reprezentat cu mândrie Satu Mare la competiții naționale și internaționale.

Pe bună dreptate, Tudor Barbul rămâne o emblemă a luptelor sătmărene.

Astăzi, sala de sport din Mădăras îi poartă numele, iar chipul său veghează de pe clădire – un simbol al respectului și recunoștinței. După ce a fost declarat Cetățean de Onoare al orașului Ardud, la inițiativa primarului Ovidiu Duma, comunitatea i-a adus un omagiu pe măsura omului care a fost.

Ne lipsești, Paisan.

Ne lipsesc sfaturile tale, dojenile spuse cu rost, bunătatea și ospitalitatea cu care ne primeai mereu, fie la Mădăras, fie la Aliza.

Așa cum scria profesorul Alexandru Contraș, în urmă cu cinci ani:

„Și bărbații plâng uneori… Și luptătorii sunt învinși uneori. Unul dintre ei, TUDOR, ne-a părăsit mult prea devreme…

A crescut mulți campioni, dar, la fel de important, a crescut oameni destoinici, care îi vor duce mai departe munca. Colaborator al Filialei Satu Mare a Academiei Olimpice Române, s-a implicat cu pasiune în viața comunității, organizând competiții și evenimente speciale, precum cel de la Aliza.

Mai avea multe de spus. Mai avea idei. Nu a mai avut timp.

 

Dormi în pace, „maestre”, cu speranța noastră că visurile tale vor merge mai departe.”

PAISAN, odihnă veșnică.

Prietenii de la GNV

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble