Deputatul Mircea Govor: Bugetul României a fost adoptat. Investiții importante pentru județul Satu Mare

Deputatul Mircea Govor: Bugetul României a fost adoptat. Investiții importante pentru județul Satu Mare


Președintele PSD Satu Mare, deputatul Mircea Govor, a anunțat adoptarea bugetului de stat, subliniind că acesta include măsuri concrete pentru sprijinirea populației și pentru dezvoltarea comunităților locale.

„Am făcut ceea ce am promis. Este un buget construit pe echitate socială și responsabilitate, orientat direct către nevoile oamenilor”, a declarat Mircea Govor.

Potrivit acestuia, peste 2,8 milioane de pensionari și persoane vulnerabile vor beneficia de sprijin, iar pentru județul Satu Mare au fost alocate peste 7,2 milioane de lei pentru proiecte locale.

Printre investițiile anunțate se numără reabilitarea secției de chirurgie a Spitalului Județean Satu Mare și dotarea acesteia cu aparatură modernă, modernizarea unităților de învățământ, inclusiv a Colegiului Național „Mihai Eminescu”, precum și investiții în școli din mediul rural, cum este Școala Primară nr. 2 din Tarna Mare.

De asemenea, fondurile vor sprijini dezvoltarea mai multor comunități din județ, inclusiv municipiul Satu Mare și localități precum Bixad, Pișcolt, Supur, Tășnad, Păulești, Racșa, Vetiș, Medieșu Aurit, Moftin sau Certeze. Alte 6,25 milioane de lei sunt alocate pentru finalizarea investițiilor din Negrești-Oaș.

În același timp, 15 milioane de lei vor fi direcționați pentru finalizarea lucrărilor la Catedrala Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, iar Drumul Rapid Satu Mare – Baia Mare a fost introdus pe lista de priorități.

„Sunt în Parlamentul României pentru a lupta pentru sătmăreni și pentru dezvoltarea județului nostru. Rămân același om, simplu, direct și dedicat nevoilor oamenilor”, a mai transmis deputatul Mircea Govor.


Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble