Ultima actualizare octombrie 27th, 2024 1:00 PM
Noi 19, 2013 admin Internationale Comentariile sunt închise pentru SUA au spionat zeci de milioane de apeluri telefonice în Norvegia
Agenţia americană Naţională de Securitate (NSA) a spionat peste 33 de milioane de apeluri telefonice efectuate în Norvegia în decurs de doar o lună, dezvăluie ziarul norvegian Dagbladet în ediţia de marţi, pe baza unor documente furnizate de către Edward Snowden, relatează AFP.
Norvegia devine astfel a şasea ţară în care se dezvăluie că a fost operat programul de spionaj al agenţiei însărcinate cu interceptarea comunicaţiilor, după Germania, Franţa, Spania, Brazilia şi India, potrivit ziarului.
“Prietenii nu ar trebui să se supravegheze între ei”, a reacţionat premierul norvegian Erna Solberg, contactată de postul public NRK.
“Informaţiile şi cooperarea în domeniul informaţiilor sunt legitime, dar este necesar să fie ţintite asupra unor suspiciuni şi ameninţări concrete”, a spus ea, subliniind că Norvegia discută despre această problemă cu Statele Unite.
NSA nu ar fi spionat conţinutul comunicaţiilor, ci metadatele acestora, adică datele despre identitatea interlocutorilor, locul şi durata apelurilor.
“Este foarte grav şi este în mod evident inacceptabil că există programe de supraveghere a cetăţenilor norvegieni de o asemenea amploare”, a reacţionat Bjoern Erik Thon, directorul Datatilsyn, organismul pentru protecţia datelor.
“Este vorba despre date care pot spune multe lucruri despre noi”, a declarat el pentru NRK.
Contactate de Dagbladet, autorităţile norvegiene au declarat că nu au fost la curent cu acest program de supraveghere, iar doi operatori de telecomunicaţii, Telenor şi Netcom, au declarat pentru jurnal că nu au oferit acces NSA.
“În ceea ce priveşte activităţile în domeniul informaţiilor, nu putem comenta cazuri individuale”, a declarat pentru AFP Marit Andersen, o purtătoare de cuvânt a Ambasadei Statelor Unite la Oslo.
“Am spus deja că Statele Unite colectează informaţii ca toate celelalte ţări”, a adăugat ea.
Potrivit Dagbladet, cazul vizează aproximativ 33,2 milioane de apeluri efectuate în perioada 10 decembrie 2012-8 ianuarie 2013, dar programul de supraveghere ar fi putut opera atât înainte cât şi după această perioadă.
Este vorba despre aproximativ 10% din toate comunicaţiile telefonice efectuate în Norvegia în decurs de o lună, potrivit Datatilsyn. Dagbladet scrie că acest lucru face din Norvegia, care are cinci milioane de locuitori, ţara cel mai intensiv spionată în ceea ce priveşte populaţia.
happy wheelsIun 05, 2016 Comentariile sunt închise pentru Surse/ Diferenta mica intre principalii candidati la Primarie!
Iun 05, 2016 Comentariile sunt închise pentru SATU MARE VOTEAZĂ! Vezi care e prezenţa la urne în judeţ!
Iun 05, 2016 Comentariile sunt închise pentru SATU MARE VOTEAZĂ! Vezi care e prezenţa la urne în judeţ!
Mai 25, 2014 Comentariile sunt închise pentru SATU MARE – Alegeri europarlamentare şi parţiale pentru Colegiul 2
Oct 27, 2024 Comentariile sunt închise pentru Viata la tara 27.10.2024
Oct 26, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oameni si fapte 26.10.2024
Oct 25, 2024 Comentariile sunt închise pentru Incursiune in cotidian 25.10.2024
Oct 20, 2024 Comentariile sunt închise pentru Glasul Bisericii 20.10.2024
Ian 24, 2017 Comentariile sunt închise pentru Washingtonul vinde arme de aproape un miliard de dolari Arabiei Saudite şi Kuweitului
Mai 20, 2016 Comentariile sunt închise pentru Zborurile care ridică mari semne de întrebare
Aug 26, 2015 Comentariile sunt închise pentru Israelul eliberează sute de imigranţi africani neajutoraţi în deşert, după o decizie a Curţii Supreme
Iun 04, 2015 Comentariile sunt închise pentru Aproximativ 1.700 de militari participă până la sfârşitul lui iunie la un exerciţiu NATO în Ungaria
Iun 05, 2016 Comentariile sunt închise pentru Surse/ Diferenta mica intre principalii candidati la Primarie!
Iun 05, 2016 Comentariile sunt închise pentru SATU MARE VOTEAZĂ! Vezi care e prezenţa la urne în judeţ!
Iun 05, 2016 Comentariile sunt închise pentru SATU MARE VOTEAZĂ! Vezi care e prezenţa la urne în judeţ!
Mai 25, 2014 Comentariile sunt închise pentru SATU MARE – Alegeri europarlamentare şi parţiale pentru Colegiul 2
Aug 18, 2020 Comentariile sunt închise pentru Muzică și voie bună
Dănțăușii din Cuța, în direct la NORD VEST TV În...Mai 28, 2020 Comentariile sunt închise pentru Viața la țară
S.O.S. zootehnia sătmăreană ! Toader...Mai 28, 2020 Comentariile sunt închise pentru Incursiune în cotidian
De ziua Eroilor Col.(r) VOICU ȘICHET –...