În jurul orei 10:00, euro era cotat în piaţa interbancară locală la 4,4895 – 4,49 lei/euro, după ce pe finalul şedinţei de joi se tranzacţiona la 4,4976 lei. Euro s-a depreciat joi în a doua parte a zilei în raport cu cele mai multe valute, după anunţul Băncii Centrale Europene (BCE).
Tot în jurul orei 10:00, francul elveţian se situa pe pieţele externe la 1,0123 franci/euro, în stagnare faţă de nivelul înregistrat aproape de sfârşitul şedinţei de joi.
Cotaţiile euro/leu şi franc/euro implică un curs de 4,5442 lei/franc, peste referinţa record de 4,5152 lei/franc, anunţată joi de Banca Naţională a României (BNR) înainte de decizia BCE. Pe finalul zilei de joi, cotaţiile de la momentul respectiv indicau un curs mai ridicat, de 4,5524 lei/franc.
Francul s-a apreciat puternic începând de joi săptămâna trecută, când banca centrală a Elveţiei a decis să renunţe la un curs minim de schimb de 1,2 franci/euro.