Ultima actualizare octombrie 27th, 2024 1:00 PM
Mar 11, 2014 admin Satu Mare, Stiri Comentariile sunt închise pentru PRODUCĂTORII DE PĂLINCĂ, NEMULŢUMIŢI DE NOILE REGLEMENTĂRI
Producătorii de pălincă din zona Oaşului sunt debusolaţi cu privire la noile documente pe care trebuie să le depună la autoritatea vamală cu privire la pălinca produsă în cazane. În cadrul şedinţei de lucru care s-a desfăşurat azi la sediul Primăriei Negreşti Oaş, preşedintele Asociaţie Naţionale a Producătorilor de Pălincă din Nord-Vest, a încercat să le explice pălincarilor demersurile care trebuie făcute, însă puţini dintre aceştia au înţeles pe deplin ce trebuie să facă.
Încă de la începutul întâlnirii, preşedintele Gheorghe Ciocan a explicat demersurile care trebuie să le îndeplinească pălincarii sătmăreni pentru a le putea produce.
Producătorul de pălincă este obligat să anunţe singur, la autorităţile vamale sătmărene, pe proprie răspundere, cantităţile de produse obţinute, în termen de 3 zile de la finalizarea procesului de producţie. Cei din zona Oaşului s-au declaraţi nemulţumiţi de aceste prevederi noi afirmând că nu se vor descurca. Aceştia au mai solicitat că ar fi mult mai uşor dacă ar fi stabilită o normă de venit sau dacă acciza ar fi aplicată în funcţie de productivitate.
Preşedintele pălincarilor sătmăreni a mai precizat că este posibil ca de anul viitor pălincarii să plătească o taxă anuală în funcţie de capacitatea cazanului de fiert pălinca. De asemenea, Gheorghe Ciocan le-a recomandat producătorilor de pălincă ca să depună actele cerute în actuala legislaţie că altfel riscă câte un dosar penal.
happy wheelsIun 05, 2016 Comentariile sunt închise pentru Surse/ Diferenta mica intre principalii candidati la Primarie!
Iun 05, 2016 Comentariile sunt închise pentru SATU MARE VOTEAZĂ! Vezi care e prezenţa la urne în judeţ!
Iun 05, 2016 Comentariile sunt închise pentru SATU MARE VOTEAZĂ! Vezi care e prezenţa la urne în judeţ!
Mai 25, 2014 Comentariile sunt închise pentru SATU MARE – Alegeri europarlamentare şi parţiale pentru Colegiul 2
Oct 27, 2024 Comentariile sunt închise pentru Viata la tara 27.10.2024
Oct 26, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oameni si fapte 26.10.2024
Oct 25, 2024 Comentariile sunt închise pentru Incursiune in cotidian 25.10.2024
Oct 20, 2024 Comentariile sunt închise pentru Glasul Bisericii 20.10.2024
Iul 17, 2020 Comentariile sunt închise pentru DJ 193 A va fi refăcut pe toată lungimea
Iul 15, 2020 Comentariile sunt închise pentru Căutat de autoritățile române, oprit la intrarea în țară
Iul 15, 2020 Comentariile sunt închise pentru Satu Mare mai are doar un singur INFECTAT cu Coronavirus
Iun 10, 2020 Comentariile sunt închise pentru RESPONSABILITATE. Investiție de un milion de lei, FINALIZATĂ într-o comună sătmăreană
Iun 05, 2016 Comentariile sunt închise pentru Surse/ Diferenta mica intre principalii candidati la Primarie!
Iun 05, 2016 Comentariile sunt închise pentru SATU MARE VOTEAZĂ! Vezi care e prezenţa la urne în judeţ!
Iun 05, 2016 Comentariile sunt închise pentru SATU MARE VOTEAZĂ! Vezi care e prezenţa la urne în judeţ!
Mai 25, 2014 Comentariile sunt închise pentru SATU MARE – Alegeri europarlamentare şi parţiale pentru Colegiul 2
Aug 18, 2020 Comentariile sunt închise pentru Muzică și voie bună
Dănțăușii din Cuța, în direct la NORD VEST TV În...Mai 28, 2020 Comentariile sunt închise pentru Viața la țară
S.O.S. zootehnia sătmăreană ! Toader...Mai 28, 2020 Comentariile sunt închise pentru Incursiune în cotidian
De ziua Eroilor Col.(r) VOICU ȘICHET –...